Procuror trimis în judecată sub control judiciar


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată
sub control judiciar, a lui BALAICAN VASILE, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și în stare de libertate, a lui DIMOFTACHE RĂZVAN, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

dnaPotrivit comunicatului făcut public de către DNA se menţionează faptul că la datele de 10 februarie 2012 și 5 martie 2012, Balaican Vasile a primit de la Dimoftache Răzvan suma totală de 500 de euro în două tranșe, de 200 euro și respectiv 300 de euro, pentru a-și trafica influența pe lângă procurorul de caz dintr-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, asupra căruia a lăsat să se creadă că are influență, dosar în care Dimoftache Răzvan era cercetat pentru comiterea unei infracțiuni la regimul circulației, promițându-i că îl va influența pe procurorul de caz astfel încât acesta să dispună față de Dimoftache Răzvan o soluție favorabilă.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Constanța, cu propunerea de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *