Fost șef al Cancelariei premierului urmărit penal în dosarul lui Tăriceanu

Procurorii din cadrul DNA Brașov au dispus efectuarea urmăririi penale față de MARIAN DORIN, fost șef al Cancelariei primului ministru, pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

dorin-marianÎntr-un comunicat publicat pe site-ul DNA se menţionează faptul că în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa (a cărei trimitere în judecată a fost mediatizată printr-un comunicat pe site-ul DNA din 18 mai 2016) s-a dispus citarea, pentru a fi audiat ca martor, a lui Marian Dorin, fost șef al Cancelariei primului ministru. 

Această citare a fost necesară în legătură cu clarificarea unor aspecte legate de activitatea desfășurată de inculpatul Marcovici Marius.

„După depunerea jurământului, la data de 28.04.2016, Marian Dorin a făcut declarații mincinoase cu privire la faptul că Marcovici Marius Andrei a fost consilierul său personal, în perioada în care a îndeplinit funcția de șef al cancelariei primului ministru.
Declarația mincinoasă constă în faptul că, deși calitatea de consilier personal pe care a avut-o Marcovici Marius Andrei, în raport cu Marian Dorin, rezultă din înscrisurile de la dosar, care confirmă inclusiv faptul că încheierea contractului a fost realizată pe perioadă determinată, respectiv pe durata exercitării funcției de șef al Cancelariei primului ministru de către suspect, acesta a negat această evidență”, se menţionează în comunicatul publicat de către DNA.

Tot în cadrul aceluiaş comunicat se menţionează faptul că Marian Dorin a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea cercetărilor și a tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *