Comuna Moşoaia, o localitate în plină dezvoltare

c_500_350_16777215_00_images_poze_82-primar-florea-enePrimarul comunei Moşoaia, Florea Ene, se află la conducerea primăriei de aproape 12 ani. În decursul celor 3 mandate primarul Florea Ene a reuşit să dezvolte extrem de mult localitatea, dovada clară fiind numărul tot mai mare al argeşenilor care au ales să-şi stabilească domiciliul în comuna Moşoaia.

Un factor important în dezvoltarea comunei a fost faptul că în proporţie de 70% din drumurile comunei sunt asfaltate, întreaga localitate beneficiază de apă potabilă, o mare parte din localitate este branşată la reţeaua de gaze, se construieşte una dintre cele mai mari şi mai moderne şcoli din mediul rural argeşean, iar în prezent se elaborează un amplu  proiect de canalizare.

Efortul edilului Florea Ene conduce repede şi sigur întreaga localitate spre o comună modernă.

Aşadar, iată care sunt principalele realizări ale administraţiei locale conduse de primarul Florea Ene de când se află la conducerea primăriei:

  • Satul Moşoaia
    • finalizarea şi punerea în funcţiune a reţelei de gaze naturale;
    • finalizarea clădirii centrului de zi pentru copii;
    • înlocuirea conductei de apă în zona Primărie – Piscu Priboii – Piscu Moşului;
    • asfaltarea drumurilor comunale pe străzile Curături, Semicerc, Ţârdeşti, Ţârdeştiu Mic şi Parc 2 Bis;
    • s-a început construirea noii Şcoli Generale cu Clasele I-VIII în satul Moşoaia, centru;
  • Satul Smeura şi zona Trivale
    • introducerea reţelei de apă în zona Smeura de Sus, Olteni, Corbu şi strada Bisericii;
    • reabilitarea şi pietruirea permanentă a drumului sătesc în zona Smeura de Sus, Stoenari, strada Bisericii, precum şi decolmatarea şanţurilor;
    • introducerea reţelei de gaze naturale în zona Smeura de Sus;
    • asfaltarea drumurilor comunale Olteni şi Corbu;
    • asfaltarea străzilor Pinilor, Rozelor, Fundătura Câmpului, Făgetului, Frasinului şi Fundătura Stejarilor, în zona Trivale;
    • reabilitarea şi aplicarea unui covor asfaltic pe strada Câmpului;
    • reabilitarea şi aplicarea unui covor asfaltic pe strada Gazului (în zona Monte Carlo, Castel, Magic);
    • reabilitarea şi pietruirea drumurilor săteşti în zona străzii Gazului şi Drumul Morii;
    • introducerea reţelei de canalizare menajeră pe străzile Smeura de Sus, Corbu, Stoenari, Olteni, Prunilor, Livezii, Drumul Bisericii, Bodeşti, Calea Drăgăşani şi Smeura Mică;
    • asfaltarea străzilor Străinari şi Gazului, în zona hotelului Magic;
    • realizarea unui canal colector a apelor pluviale de pe versanţi în zona Trivale – hotel Magic;
  • Satul Hinţeşti
    • asfaltarea drumului comunal, Satul Hinţeşti
    • introducerea reţelei de gaze naturale, Satul Hinţeşti
    • reabilitarea şi pietruirea drumurilor săteşti Basangeşti şi Mustăţari;
    • amenajarea drumului de legătură între satele Hinţeşti şi Dealu Viilor (pe la biserica din Dealu Viilor);
    • introducerea reţelei de apă în zona dealul Mustăţari;
    • introducerea reţelei de canalizare menajeră în Hinţeşti, Basangeşti şi Dealul Mustăţarilor;
  • Satul Dealu Viilor
    • asfaltarea drumului comunal, Satul Dealu Viilor
    • introducerea reţelei de gaze naturale, Satul Dealu Viilor
    • introducerea reţelei de canalizare menajeră, Satul Dealu Viilor
  • Satul Ciocănăi şi zona Ciocănăi Vale
    • reabilitarea şi aplicarea unui covor asfaltic pe drumul comunal, Satul Ciocănăi şi zona Ciocănăi Vale
    • introducerea reţelei de gaze naturale în Satul Ciocănăi şi zona Ciocănăi Vale
    • amenajarea şi reabilitarea drumului de legătură între satele Moşoaia şi Ciocănăi (pe traseul Drumullui Morii);
    • reabilitarea şi pietruirea drumului sătesc în zona Ciocănăi Vale;
    • amenajarea şi reabilitarea drumului de legătură între satul Moşoaia şi biserica din Ciocănăi Vale (Biserica cu moartea);
    • introducerea reţelei de apă în zona Ciocănăi Vale;
    • finalizarea şi punerea în funcţiune a reţelei de gaze naturale în zona Ciocănăi Vale;
  • Satul Bătrâni
    • reabilitarea şi pietruirea permanentă a drumului sătesc, Satul Bătrâni
    • construirea Şcolii cu Clasele I-IV din satul Bătrâni;
    • înlocuirea conductei de apă;
    • introducerea reţelei de gaze naturale;
    • realizarea şi montarea unei punţi pietonale pe pârâul Teleormănel în zona Biserica cu Moartea;
  • Satul Lăzăreşti şi zona Lunga Lăzăreşti
    • reabilitarea şi pietruirea permanentă a drumului sătesc în satul Lăzăreşti şi Lunga Lăzăreşti;
    • înlocuirea conductei de apă în satul Lăzăreşti şi zona Lunga Lăzăreşti;
    • repararea şi consolidarea podului din punctul „Udubaia”;
    • introducerea reţelei de gaze naturale;
    • amenajarea şi reabilitarea drumului de legătură între satul Moşoaia şi Lunga Lăzăreşti (pe la capătul plantaţiei Moşoaia);

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *