24 foști sau actuali aleși locali, în incompatibilitate sau conflict de interese administrativ şi penal

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum şi posibila sãvârșire a infracțiunilor de conflict de interese, fals în declaraţii precum şi a celor asimilate infracțiunilor de corupție în cazul a 24 foşti sau actuali aleși locali (10 primari, 5 viceprimari și 9 consilieri locali).

Potrivit comunicatului făcut public de către ANI, au fost găsiți în stare de incompatibilitate, ca urmare a deținerii simultan de funcții și calități prin încălcarea legislației, Nicolae Țandără — primar al comunei Gura Caliței (județul Vrancea), Ilie Nicolae — primar al comunei Cochirleanca (Buzău), Marian Toader — primar al comunei Zăbrani (Arad), Doina Mănăilă — primar al comunei Dascălu (Ilfov), Cristian Sorin Romcescu — primar al comunei Slătioara (Vâlcea), Ionel Mânecan — primar al comunei Fizeșu-Gherlii (Cluj), Vasile Moldoveanu — fost primar al comunei Bordești (Vrancea), Mugurel Tobă — viceprimar al comunei Furculești (Teleorman), Ilie Mușină — viceprimar al comunei Ilva Mică (Bistrița-Năsăud), Costel Petre Coteț — viceprimar al comunei Cilibia (Buzău), Marian Chivu — viceprimar al comunei Drăgănești de Vede (Teleorman), Stan Done — consilier local în comuna Nereju (Vrancea).

De asemenea, au fost declarați în conflict de interese Mihai Iliescu — consilier local în comuna Agapia (Neamț), Ion Copaci — consilier local în comuna Merei (Buzău), Aneta Puskas — consilier local în comuna Păulești (Satu Mare), Srbobran Miloșevici — consilier local în comuna Pojejena (Caraș-Severin), Gheorghe Vîntu — consilier local în comuna Agapia (Neamț), Gheorghe Dragoș David — consilier în comuna Provița de Sus (Prahova), Ionel Fistoc — consilier local în comuna Bordești (Vrancea), Petrică Căpraru — consilier local în municipiul Roman (Neamț), Vasile Puică — viceprimar al comunei Borlești (Neamț), Marin Păun — primar al comunei Ciocănești (Dâmbovița), Laurențiu Tor — primar al comunei Luna (Cluj), Săvel Viorel Botezatu — fost primar al comunei Udești (Suceava).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *