(EXCLUSIV) Accident mortal în coloana lui Gabriel Oprea

Un poliţist de la Biroul Însoţiri al Brigăzii Rutiere Bucureşti a murit în timp ce deschidea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.

Din declaraţiile unor martori, motocicleta pe care se afla poliţistul circula pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală. După ce a trecut de intersecţia cu Calea Plevnei a fi derapat pe carosabilul umed, a lovit gardurile care semnalizau lucrările la gaze de pe carosabil şi s-a mai deplasat necontrolat aproape 20 de metri când s-a oprit într-una dintre gropile adânci de aproape un metru. Poliţistul a fost strivit între pereţii gropii şi motocicleta BMW care cântăreşte 260 de kilograme. Din fotografiile Stiripedia.ro se observă cum casca politistului a fost spartă în mai multe locuri.

Trei ambulanţe Smurd, o maşină de descarcerare şi un laborator criminalistic mobil s-au deplasat la locul accidentului. Poliţistul a fost resuscitat minute bune în ambulanţă. Imediat cum au apărut primele semne vitale, medicii au hotărât să-l transporte la Spitalul Universitar de Urgenţă. Poliţistul a pierdut atât de mult sânge încât a fost nevoie de folosirea maşina de pompieri pentru curăţarea străzii. La spital, poliţistul a intrat în stop cardio-respirator. Rănile erau prea gave şi nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare. Detalii despre poliţist aici.

Controversele privind coloana oficială

Potrivit unor surse, poliţistul se afla în deschiderea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne. De altfel, mai mulţi martori prezenţi la locul accidentului au afirmat că în zonă trecuse o coloană oficială. Cu toate acestea, reprezentanţii Poliţiei Capitalei susţin că poliţistul era într-o misiune de fluidizare a traficului şi nu făcea parte din dispozitivul coloanei.

Poliţiştii motociclişti fac parte din Biroul Însoţiri al Brigăzii Rutiere. Sunt poliţiştii care asigură coloanele oficiale ca misiune prioritară şi sunt trimişi în misiuni de fluidizare doar în situaţia în care celelalte servicii nu pot acoperi misiunile. Însă, potrivit unor surse, poliţiştii de la însoţiri nu sunt trimişi niciodată la fluidizare cu motocicleta pe timp de ploaie.

7 comments

  1. Pingback: (EXCLUSIV) Cine era motociclistul Brigăzii Rutiere care a murit în timp ce îl escorta pe vicepremierul Oprea | Stiripedia.ro

  2. Anonim

    Este adevărat ca era în coloana oficial a ministrului. Dar cine este răspunzător ca motociclistul era obligat sa circule în viteza pe ploaie. Ministrul de Interne se gândește decât la el nu și la oamenii din subordinea lui.
    DUMNEZEU SA-L IERTE

  3. Pingback: (EXCLUSIV) Avea Gabriel Oprea dreptul la Coloană oficială? | Stiripedia.ro

  4. Pingback: (EXCLUSIV) Muşamalizare la nivel înalt. Mărturii şocante de la cei care au văzut cum moare poliţistul din coloana lui Oprea | Stiripedia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *